Cine sunt si cu ce se ocupa? Nasturarul face tot felul de nasturi din plastic, lemn, metal sau piele, folosind masini automate pentru a obtine diferite forme. Care sunt îndatoririle postului? Obligatiile includ: sa lucreze pe diferite masini în functie de procesul de productie al nasturilor; sa foloseasca injectoare de plastic, masini de gaurit, strunguri, masini de lustruit, de captusit etc. Nasturarul lucreaza si pe banda, aranjeaza nasturii în cutii si îi împacheteaza pentru vânzare. Unde se desfasoara activitatea si în ce conditii? Munca este repetitiva, monotona si se desfasoara în fabrici si ateliere de confectionat nasturi. Ce instrumente / echipamente folosesc? Se lucreaza manual si cu diferite masini, cum sunt mese rotative, polizoare, prese, masini de captusit si de perforat etc. De ce aveti nevoie pentru a reusi? Nu se cere o anumita scoala. Se cere îndemânare pentru lucrul manual si adaptare la munca repetitiva.
|