Supraveghetor transporturi

Supraveghetor transporturi

Cine sunt si cu ce se ocupa? Munca unui supraveghetor de transport este de a controla si monitoriza o anumita sectiune dintr-o operatiune desfasurata pe calea ferata. Acesta controleaza gara de persoane (fapt ce presupune controlul pasagerilor, biletelor, rezervarilor de bilete, al anumitor peroane, al serviciului informatii, al biroului de primire-predare bagaje etc.) sau gara de marfa.

Care sunt îndatoririle postului? Organizeaza, controleaza si verifica operatiunile din sectiunea pe care o are în subordine, verifica activitatea angajatilor - stabileste structura schimburilor - pune la dispozitie documente pentru plata salariilor subordonatilor, urmareste datele examinarilor medicale periodice ale angajatilor etc. - verifica sa fie respectate normele igienice si de protectia muncii, sa fie folosite echipamente de protectie adecvate si alte auxiliare, precum si ca acestea sa fie livrate la timp - supravegheaza operatorii de cale ferata, pe cei din depozite, rampe, cântare, folosirea eficienta a vehiculelor etc. - evalueaza defectiunile în transport, rezolva plângerile - verifica si evalueaza vânzarile si costurile si masurile luate pentru a rezolva deficientele - verifica operatiunile din sistemele computerizate - monitorizeaza conditiile de mediu - organizeaza studii de marketing în transporturi - dezvolta relatiile cu companii si clienti, cu autoritati din serviciile publice locale, cu asociatiile interesate si cu organizatii sociale - negociaza contracte, urmareste derularea acestora; monitorizeaza si asigura transportul competitiv - promoveaza servicii de cale ferata si participa în comitetele de sprijin din domeniul cailor ferate.

Unde se desfasoara activitatea si în ce conditii? Munca se desfasoara în gari, în birouri si în aer liber. Uneori, conditiile de lucru pot include nivel ridicat al zgomotului.

De ce aveti nevoie pentru a reusi? Sa fiti absolventul unui curs complet de transport pe calea ferata la o scoala secundara sau la o universitate. Aveti nevoie sa fiti o persoana de încredere, cu autoritate, putere de concentrare, capacitate de reactie rapida, precizie si auto-disciplina.

Contraindicatii Adresati-va unui consilier care se ocupa cu plasarea fortei de munca daca aveti probleme cu sanatatea care v-ar împiedica sa alegeti aceasta cariera.

Ocupații înrudite
Selectați această ocupație Doriți să introduceți această ocupație în pachetul de ocupații special selectate?